04.02.08
Originea românilor este un subiect de dezbatere istoriograficã ºi nu existã un consens la ora actualã. Raritatea izvoarelor istorice cu privire la teritoriul nord-dunãrean in mileniul I ºi contextul tulbure al perioadei migraþiilor au condus la teorii opuse privind formarea poporului român. S-au postulat de-a lungul timpului origini exclusiv nord-dunãrene din populaþia Daciei Traiane complet romanizate în momentul retragerii Aureliene, din populatii populaþii sud dunãrene care au migrat pe teritoriul actual al României în Evul Mediu timpuriu sau din populaþii nord dunãrene ºi sud dunãrene, pe ambele maluri ale fluviului, explicaþia romanitãþii limbii fiind continuarea procesului de romanizare ºi dupã secolul al III-lea. Trebuie menþionat ca dincolo de probleme ºtiinþifice reale, care merg pânã la controversele fundamentale între istoricii ºcolilor de la Viena ºi de la Toronto, motivaþia politicã din spatele unor studii a fost de multe ori evidenta axatã pe disputa unei întâietãþi istorice în Transilvania între români ºi maghiari.
La mijlocul secolului al IX-lea, pe teritoriul României de azi este menþionat poporul V.n.nd.r. (N.nd.r.), un neam numeros, creºtin, provenind din Rum. Primele menþiuni despre români sub exonimul de vlahi (blachi) apar în coronicile bizantine din secolul al X-lea, stela din Gothland fiind un argument destul de puternic pentru prezenþa lor la nordul Dunãrii în secolul al XI-lea. Secolul al XII-lea aduce atestãri ale exonimului ºi la nord ºi la sud de fluviu.
Endonimul de români (cf. roman) este atestat pentru prima datã de scrisoarea lui Neacºu la începutul secolului al XVI-lea dar este general acceptat ca el a fost întotdeauna folosit de aceºtia. Existã speculaþii cum cã numele ducelui Ramunc al vlahilor menþionat din Cântecul Nibelungilor ºi-ar avea originiea în endonimul român.
La mijlocul secolului al IX-lea, pe teritoriul României de azi este menþionat poporul V.n.nd.r. (N.nd.r.), un neam numeros, creºtin, provenind din Rum. Primele menþiuni despre români sub exonimul de vlahi (blachi) apar în coronicile bizantine din secolul al X-lea, stela din Gothland fiind un argument destul de puternic pentru prezenþa lor la nordul Dunãrii în secolul al XI-lea. Secolul al XII-lea aduce atestãri ale exonimului ºi la nord ºi la sud de fluviu.
Endonimul de români (cf. roman) este atestat pentru prima datã de scrisoarea lui Neacºu la începutul secolului al XVI-lea dar este general acceptat ca el a fost întotdeauna folosit de aceºtia. Existã speculaþii cum cã numele ducelui Ramunc al vlahilor menþionat din Cântecul Nibelungilor ºi-ar avea originiea în endonimul român.
18.06.07
Aurelian (270-275) a retras oficial administraţia romană din Dacia Traiana, reorganizând o nouă provincie romană Dacia Aureliana în sudul Dunării, cu capitala Serdica. Teritoriul vechiului regat Dacic făcea parte din regatul Goţilor, până când aceştia au devenit confederaţi ai Hunilor Europeni la sfârşitul secolului IV. După dezintegrarea Imperiului Hunilor în 453, Transilvania a rămas sub controlul Gepizilor şi apoi al Avarilor, Sârbii şi Croaţii străbătând teritoriul României în drumul lor spre Sudul Dunării. Uzii, Pecenegii şi Cumanii au fost menţionaţi în documentele vremii în Valahia şi Moldova până în secolul XIII. Denumirea de Valah apare în cronicile vremii începând din secolul IX, acest fapt constituind sursa unei dezbateri în privinţa Originii Românilor.
Unii istorici au afirmat că românii nu sunt de fapt descendenţi ai dacilor romanizaţi şi că au venit de la sudul Dunării colonizând teritoriul de astăzi al României. Pentru detalii despre această dezbatere, vezi Originile românilor.
Statele române timpurii s-au format în secolul XI, incluzând Al II-lea Imperiu Bulgar (care era format din teritoriile de astăzi ale României şi Bulgariei), condus de dinastia Asen, şi alte câteva mici state în Transilvania care au fost cucerite de către Regatul Ungariei.
Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia
Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia
Abia din secolul XIII documentele istorice oferă mai multe informaţii despre principatele Moldovei şi Valahiei. Transilvania intra în sfera de influenţă a Catolicismului, reprezentat prin Regatul Ungariei -devenit din 1300 posesiune a caselor de Anjou, de Habsburg şi a Imperiului German- şi de Ordinul Teutonic.
La sfârşitul secolului XIV Imperiul Otoman îşi consolidează influenţa în sudul Dunării. Teritoriul acestuia se măreşte rapid. În 1453 enclava Constantinopolului este cucerită, iar în 1526 după dezastrul armatelor Regatului Ungariei la Mohacs, întreaga Peninsulă Balcanică şi mare parte din Ungaria au devenit paşalâcuri ale Imperiului Otoman. Moldova şi Valahia au rămas Principate autonome sub suzeranitate otomană, alături de Transilvania care devine Principat, până atunci fiind un Guvernorat al Regatului Ungariei Jagiellone.
Ţările Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601)
Ţările Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601)
Anul 1600 a adus prima unificare a celor trei principate de către Banul Olteniei, Principele Valahiei Mihai Viteazul. Unirea nu a durat: Mihai a fost ucis la doar un an de la aceasta, de către soldaţii ofiţerului de armată habsburg, Giorgio Basta.
La sfârşitul secolului XVII, după înfrângerea turcilor, Transilvania a devenit parte din Imperiul Habsburgic. Austriecii şi-au extins continuu imperiul: În 1718 o mare parte din Ţara Românească, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Habsburgic şi a fost recuperata în 1735.
Moldova de peste Prut a avut de asemenea o istorie complexă în această perioadă. În 1775 Imperiul Austriac a ocupat partea de nord-vest a Moldovei, ce avea să fie numită mai târziu Bucovina. În 1812, Rusia a ocupat partea de est a principatului, numită mai apoi Bessarabia.
Unii istorici au afirmat că românii nu sunt de fapt descendenţi ai dacilor romanizaţi şi că au venit de la sudul Dunării colonizând teritoriul de astăzi al României. Pentru detalii despre această dezbatere, vezi Originile românilor.
Statele române timpurii s-au format în secolul XI, incluzând Al II-lea Imperiu Bulgar (care era format din teritoriile de astăzi ale României şi Bulgariei), condus de dinastia Asen, şi alte câteva mici state în Transilvania care au fost cucerite de către Regatul Ungariei.
Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia
Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia
Abia din secolul XIII documentele istorice oferă mai multe informaţii despre principatele Moldovei şi Valahiei. Transilvania intra în sfera de influenţă a Catolicismului, reprezentat prin Regatul Ungariei -devenit din 1300 posesiune a caselor de Anjou, de Habsburg şi a Imperiului German- şi de Ordinul Teutonic.
La sfârşitul secolului XIV Imperiul Otoman îşi consolidează influenţa în sudul Dunării. Teritoriul acestuia se măreşte rapid. În 1453 enclava Constantinopolului este cucerită, iar în 1526 după dezastrul armatelor Regatului Ungariei la Mohacs, întreaga Peninsulă Balcanică şi mare parte din Ungaria au devenit paşalâcuri ale Imperiului Otoman. Moldova şi Valahia au rămas Principate autonome sub suzeranitate otomană, alături de Transilvania care devine Principat, până atunci fiind un Guvernorat al Regatului Ungariei Jagiellone.
Ţările Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601)
Ţările Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601)
Anul 1600 a adus prima unificare a celor trei principate de către Banul Olteniei, Principele Valahiei Mihai Viteazul. Unirea nu a durat: Mihai a fost ucis la doar un an de la aceasta, de către soldaţii ofiţerului de armată habsburg, Giorgio Basta.
La sfârşitul secolului XVII, după înfrângerea turcilor, Transilvania a devenit parte din Imperiul Habsburgic. Austriecii şi-au extins continuu imperiul: În 1718 o mare parte din Ţara Românească, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Habsburgic şi a fost recuperata în 1735.
Moldova de peste Prut a avut de asemenea o istorie complexă în această perioadă. În 1775 Imperiul Austriac a ocupat partea de nord-vest a Moldovei, ce avea să fie numită mai târziu Bucovina. În 1812, Rusia a ocupat partea de est a principatului, numită mai apoi Bessarabia.
