In arena cu Leii BI-ului

Dragii mei, o sa va intrebati probabil: “ce tot scrie asta aici pe forum ca si asa pe noi nu prea ne intereseaza ce spune…”, sau poate ca acest articol o sa va starneasca putin interesul si o sa mergem putin mai departe cu lectura.



Am intitulat acest articol ‘in arena cu leii’ fiindca ma gandeam ca pana acum arena pe care s-a desfasurat batalia pe piata BI-ului a fost mai mult in afara granitelor Romaniei. De curand insa, si poate din ce in ce mai mult in ultimul timp, isi lasa amprenta pe piata softului si softistilor autohtoni ideea de BI. Putini stiu cu adevarat ce inseamna BI-ul si mai putini pot spune ca stapanesc acest domeniu. De fapt asa cum le scriam nu demult unor amici, aceasta disciplina este una multidisciplinara si parerea mea este ca va evolua si se va rafina pe viitor atingand aproape fiecare sector al activitatii umane. O sa zambiti probabil si o sa ganditi cum este posibil acest lucru? Si eu zambesc acum, cand ma gandesc cat de neexperimentat eram in urma cu zece ani cand am intrat practic in aceasta industrie a BI-ului. Adevarul este ca firma la care am lucrat impreuna cu alte cateva companii de pe piata au pus bazele acestei industrii si au definit-o si adus-o la actuala ei configuratie. Ma gandesc la fostii mei sefi Greg Kerfoot, John Judge, Bernard Liautaud si John Schwarz care, de fiecare data cand aveam cate o sedinta, ne spuneau cam aceleasi lucruri: ‘Navigam pe un ocean necartografiat si de aceea aproape orice este posibil sa ni se intample. Standardizarea este un proces important de care trebuie sa ne ocupam. Pentru noi este important sa ne urmam directia si sa ne respectam angajamentele.’ Desigur era si multa polologhie si destula politica la mijloc insa acesti navigatori in ape tulburi, capitani ai companiei noastre au reusit din plin in misiunea lor. Ar fi multe de povestit despre BI-ul din anii 90 si apoi despre inceputul noului mileniu insa nu acesta este scopul articolului meu.

De ce mentionez insa toate aceste lucruri? Este interesant cum pe parcursul anilor, sefii s-au schimbat in timp ce produsele au ramas in mare aceleasi. In timp s-au mai sofisticat dar au ramas in fond aceleasi. Ma gandesc la Greg Kerfoot, John Judge, Bernard Liautaud si John Schwarz. Toti au ceva in comun. Au fost CEO ai acelorasi produse dar a unor companii diferite care si-au pastrat in cea mai mare masura angajatii si produsele. Cum ar spune romanul “aceeasi Marie cu alta palarie”. Cam asa arata spatiul BI. In mare vorbim de aceleasi produse soft cu interfete grafice diferite. Fiecare dintre aceste produse sunt laudate ca rezolva niste probeleme punctuale unele mai bine decat altele. In ultima instanta toate fac acelasi lucru.

Credeti oare ca nu exista in Romania potential pentru o industrie BI autohtona? Un lucru este sigur. Avem nevoie cu carul de implementarea inteligentei in afaceri. Avem insa cultura necesara adoptarii unui astfel de sistem BI? Ce este in esenta un tool BI? Folosim adesea un limbaj prea evoluat pentru nevoile majoritatii oamenilor de afaceri din Romania. Acestia, multi la numar, sunt din pacate la nivelul de incepatori in ceea ce priveste pregatirea in administrarea si conducerea afacerilor. Daca acestor manageri li se propune o solutie BI este foarte probabil ca acestia sa nici nu fie capabili sa o inteleaga. Nu ma refer neaparat doar la capacitatea intelectuala cat si la cea emotiva. Exista o mare inertie in ceea ce priveste adoptarea solutiilor BI fara a se constientiza faptul ca in majoritatea cazurilor exista una minimala deja implementata.

Din pacate, aceasta necunoastere si inertie extinsa la nivel national ne impiedica sa evoluam catre o societate mai performanta capabila sa concureze cu partenerii economici straini. Acesti parteneri europeni, americani si, nu in ultimul rand, asiatici au inteles mai demult necesitatea unor astfel de sisteme si au investit masiv in acestea. Au inteles ca reusita in afaceri se plateste de doua ori. Odata prin munca si a doua oara prin performanta. Performanta, la noi in Romania este adesea confundata cu “tunul”. Paradoxal insa, majoritatea celor bogati si foarte bogati au ajuns sa aiba sisteme informatice bine puse la punct, ruland uneori chiar solutii BI performante. Considerentele pentru care aceste sisteme au fost dezvoltate sunt insa adesea un joc al intamplarii iar solutiile BI apar ca rezultat al unor proiecte colaterale.

Datorita motivelor mai sus exprimate, consider ca in Romania la ora actuala trebuie dusa o munca sustinuta in promovarea inteligentei in afaceri prin culturalizarea factorilor decidenti. Seminarii si conferinte gratuite sustinute de specialisti in cadrul unor organizatii non-profit ar putea realiza acest lucru. Ramane sa gasim o modalitate de finantare a acestor organizatii non-profit si de a trece la treaba. Un astfel de sistem ar putea functiona prin conlucrarea stransa cu agentii economici autohtoni, cu specialistii din domeniu, cu organismele de stat prin atragerea de fonduri europene si prin conlucrarea cu firmele specializate in oferirea unor solutii BI. Acesti patru vectori cred ca ar putea constituii suportul de baza al activitatii noastre. Pe langa partea de consultanta pe care acest grup il poate oferi, implicarea in miscarea Open Source poate aduce dupa sine suportul necesar pietei BI Romanesti.

Dan Birsan
Software Engineer
http://www.linkedin.com/in/barsand

Cind eu si sotia mea ne-am hotarit sa emigram (in 1997) eu lucram la un muzeu din orasul meu iar sotia mea era studenta. Habar n-aveam despre forumuri de discutii despre emigrare, situl cic.gc.ca sau altele, nu aveam pe atunci computer. Nasii nostri de cununie ne-au povestit despre o familie de la ei din bloc care a emigrat in Canada si care au folosit serviciile unui avocat. Nefiind informat, credeam ca e o procedura normala sa apelezi la un avocat de imigrare. Am contactat avocatul, care ne-a facut o evaluare si a spus ca ne calificam. Trebuia insa sa platim o prima transa de 500 de dolari americani. Nu aveam acesti bani, asa ca am asteptat cam un an pina sa-i stringem. Dupa un an (1998) am adunat banii, i-am platit avocatului, apoi ne-am apucat sa facem dosarul: acte, diplome, etc. Am aflat apoi despre taxele de procesare si RPRF, alte mii de dolari. Nu aveam acesti bani si nici nu vedeam vreo solutie de a-i aduna intr-un timp scurt, asa ca am hotarit sa o lasam balta cu emigrarea. Totusi am continuat sa punem ceva bani deoparte cind puteam, desi si eu si sotia mea aveam salarii mici (sotia mea a terminat facultatea in 1998 si a reusit sa se angajeze ca profesoara).

In 1999 am stat de vorba cu o ruda de-a noastra care stia de intentia noastra de a emigra, si care a spus ca ar putea sa ne ajute, adica sa ne imprumute cu ceva bani daca totusi ne hotaram sa emigram. Asa ca ne-am hotarit (din nou) sa emigram. Am contactat iar avocatul care ne-a sfatuit ce sa facem in continuare, ce acte sa traducem, cum sa completam formularele, etc...
In anul 2000, 21 martie, dosarul nostru a fost depus la ambasada Canadei de la Bucuresti. Sotia mea era insarcinata in luna a sasea. Pe atunci, perioada de procesare era estimata la 6-10 luni. Pe 4 iulie s-a nascut fetita noastra. Fiind deja 3, ne era mai greu cu banii, mai ales ca ne bagasem si in datorii. Traducerile, legalizarile ne-au costat milioane. Crezind ca nu mai avem mult de asteptat pina la interviu, am hotarit sa-mi caut alt servici. Am gasit la un magazin de electronice. Cistigam destul de bine, avind si un procent din vinzari pe linga salariul de baza.

Timpul trecea si nu mai primeam nici o veste despre interviu. Citeodata il mai contactam pe avocat, care ne spunea doar ca timpul de procesare a crescut la un an, apoi la 18 luni, apoi la doi ani, apoi la doi ani jumate... Dupa atita vreme nici nu mai credeam ca o sa fie vreun interviu, si ne-am cam luat gindul. Mai ales ca intre timp firma unde lucram a prosperat, vinzarile erau in crestere, s-a mai deschis un magazin, eu am devenit managerul noului magazin, salariul a crescut, s-a triplat aproape, cu alte cuvinte ne descurcam din ce in ce mai bine. Aveam un salariu cam intre 400 si 600 de CAD, uneori chiar mai mult, in lunile cu vinzari mari; ceea ce pentru un oras mic, unde locuiam noi nu era deloc rau.

In februarie 2003, la 3 ani de la depunerea dosarului am fost anuntati de avocat ca pe 3 martie avem interviul la ambasada Canadei de la Bucuresti. Ne-am hotarit sa mergem la interviu. Am avut interviul cu o doamna foarte draguta, romanca; cred ca o chema Vieru Anca, dar nu stiu sigur. Ni s-au inminat certificatele medicale, ni s-a urat succes, etc... Pe 24 martie am facut medicalele. Deja incepusem sa citesc de pe grupul efr, si aflasem ca de obicei dureaza cam o luna si jumatate pina la rezultate. Ei bine, la noi a durat 6 LUNI! In sfirsit, in 25 Octombrie aveam pasapoartele cu vizele pe ele. Ne-am cumparat bilete pentru Vancouver pentru 28 ianuarie 2004.

Am in Vancouver o verisoara a mamei mele care ne-a inchiriat din timp un apartament. Tot ea ne-a asteptat la aeroport, ne-a mai indrumat ce sa facem, s.a.m.d. In Vancouver l-am cunoscut pe Cornel, membru al acestei liste, care n-ea mai plimbat cu masina lui la cumparaturi si ne-a mai "deschis ochii", ne-a mai dat sfaturi, si caruia ii multumim foarte mult. In Vancouver am incercat sa-mi gasesc un job pe la magazinele de electronics si appliances, am depus rezumee pe la Futureshop, Radio Shack, Sears, Home Depot, Staples, am fost si la un tirg de joburi. Am stat in Vancouver 2 luni. Dupa doua luni sotia mea si-a adus aminte ca are niste rude in Windsor, Ontario. I-am gasit numarul pe 411.ca si a sunat. Aia cind au auzit au zis sa nu mai stam pe ginduri si sa cheltuim bani pe-acolo, sa ne facem bagajele si sa plecam la Windsor, ca de cum ajungem acolo vom avea amindoi job, ca administratori de bloc, ei rezolva tot. Ne-am hotarit sa mergem acolo, ne faceam deja planuri: chirie n-o sa platim, caci vom fi administratori de bloc, eventual imi voi putea gasi si un al doilea job. Am ajuns la Windsor pe la sfirsitul lui martie. Rudele sotiei ne-au gazduit timp de 2 luni. Jobul de administrator de bloc n-am reusit sa-l luam, proprietarul blocului nu ne-a acceptat, cu toata interventia rudei respective, si el angajat la aceeasi firma. Vreo doua luni de zile am lucrat la renovari de apartamente. Dupa 2 luni am fost dat in "lay off", Nu prea mai era de lucru. Am lucrat apoi la un mic atelier de grilaje, pentru 7, 35 dolari ora. Ca sa putem supravietui, suplimentam cu bani din economiile de acasa. Sotia mea n-avea nici o sansa sa gaseasca job pentru ca nu vorbea limba. Impreuna cu fetita noastra mergea la cursuri de engleza.

Dupa vreo cinci luni am gasit un alt job tot de muncitor, dar mai bine platit, unde lucrez si acum.

Nu stiu daca ce am povestit eu poate fi un raspuns la intrebarea lui Adrian, dar eu mi-am dat seama ca aceasta emigrare a fost PROSTIA VIETII MELE. Am plecat din Romania unde aveam un job bun, am vindut apartamentul (mostenit de sotia mea) si banii s-au dus pe taxe, avocat si apoi, treptat pe mincare, chirie, autobuz, etc. pentru ca din 280 de dolari pe saptamina de la fabrica nu puteam trai 3 persoane; ne-am lasat in tara parintii, fetita noastra nu stiu cind o sa-si mai vada bunicii (nici o sansa sa ne putem permite un drum in Romania probabil ani buni de-acum incolo).

Si cam asta e.

O criza a lipsei de specialisti IT reprezinta cea mai recenta problema in domeniul IT, ce ii preocupa pe directorii companiilor, potrivit unei noi cercetari.

Aproximativ 60% dintre cei 749 de CEO, CIO si alti directori au raportat intr-un sondaj ca numarul insuficient de personal IT continua sa reprezinte o problema in organizatiile lor. Acest numar a crescut din 2005, cand 35% dintre cei atrasi intr-un studiu similar au raportat ca personalul insuficient din departamentul IT reprezinta o problema.

Circa 50% dintre cei chestionati au afirmat ca problemele create de serviciul IT constituie cea de-a doua problema, devenita deja o obisnuinta, cu care s-au confruntat in departamentul IT in utimele 12 luni, si 38% dintre acestia au considerat ca personalul cu abilitati inedecvate reprezinta o alta problema majora.

Studiul imputernicit de IT Governance Institute (ITGI), care a avut loc intre lunile iulie si octombrie ale anului 2007, a examinat atitudinea directorilor de la nivelul-C fata de departamentul IT si problemele de organizare interna cu care se confrunta acestia. Studiul a relevat de asemenea ca 93% dintre cei chestionati (mai multi cu 6% fata de anul 2005) au spus ca departamentul IT a fost intrucatva prea important pentru strategia globala a organizatiei. Mai putin de 32% dintre repondenti au spus ca departamentul IT este intotdeauna pe agenda, la intalnirile conducerii (fata de 25%, in 2005).

ITGI, care reprezinta ramura de cercetare a Information Systems Audit and Control Association, a raportat ca IT-ul si relatiile de afeceri pot fi inca imbunatatite, avand o importanta din ce in ce mai mare in cadrul companiilor mari si mijlocii.

Sursa: IDG News Service

Patriarhul Daniel: Nu vrem liceu fãrã Dumnezeu!

Preafericitul Pãrinte Patriarh Daniel considerã cã elevii ar trebui sã studieze religia ºi la liceu. Aceastã propunere vine ca urmare a proiectului de Lege a Învãþãmântului Preuniversitar, care prevede cã, din clasa a X-a, elevii au dreptul sã aleagã dacã vor studia sau nu religia. Patriarhul a transmis, într-un comunicat de presã, cã „educaþia religioasã trebuie asumatã în mod liber, respectându-se dorinþa pãrinþilor ºi a copiilor”, arãtând astfel cã „biserica propune, nu impune valori” ºi cã „Patriarhia Românã respinge orice formã de presiune prin care elevii sunt obligaþi sã urmeze orele de religie sau sã participe la slujbe ºi manifestãri religioase”. Orele de religie ar trebui pãstrate în planurile-cadru de învãþãmânt liceal, ca parte a trunchiului comun, deoarece „valorile oferite sunt extrem de necesare, mai ales în aceastã perioadã de secularizare a societãþii româneºti, întrucât ele reprezintã pentru tineri un reper spiritual esenþial”. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române considerã cã predarea religiei în ºcoli are un rol formativ în viaþa tinerilor ºi poate reduce efectele negative ale crizei de identitate ºi de orientare a tinerilor.

Preafericitul Pãrinte Patriarh Daniel a dat ca exemplu þãrile Uniunii Europene, unde religia se predã în cadrul sistemului de învãþãmânt public, având un rol recunoscut ºi apreciat în societate. Învãþãmântul are un caracter confesional în Austria, Grecia, Italia, Polonia, Spania ºi Germania ºi un specific general în Olanda, Suedia, Norvegia sau Danemarca. În Italia, Cehia, Grecia ºi Austria, elevii au dreptul sã nu frecventeze orele de religie, la liceu, dar disciplina este propusã ca parte a curriculumului. Mesajul Patriarhului vine dupã apelul de marþi al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Criºanei ºi Maramureºului, care doreºte pãstrarea orelor de religie. (E.L.)